16 December 2008 7 comentariiAboneaza-te la RSS sau prin e-mail

Atunci cand testez o masina, pe linga testul propriu zis cu care sunteti deja obisnuiti, in culise, mai exista un test de care nu am mai vorbit. Este “testul sotiei”, sau “al femeii”. Testul sotiei este cel mai dificil, pentru ca are cu totul alte criterii, valori, variabile. Daca barbatul se uita la computerul de bord, la consum, la viteza, puterea motorului, garda la sol si n variabile, femeia nu are clar in minte un set de intrebari de pus, de lucruri de bifat.

Fiecare masina pe care am testat-o a trecut si drive-testul sotiei. La unele am specificat subtil, parerea Danei. La altele am trecut cu vederea, intentionat, pentru ca, poate era nedrept pentru masina. Acum insa, voi scrie si din perspectiva ei.

O femeie, cand urca in masina, si nu ma refer la volan, inca din primele secunde experimenteaza senzatia. Intrigant este ca de putine ori parerile coincid cu ale barbatului. Ea are alti senzori care testeaza confortul, frumusetea, calitatea, dar mai ales.. siguranta. Nu stiu cum, dar femeia poate spune in cateva secunde daca o masina este sigura sau nu… pentru ca… stie. Nu apasa o masina la colturi sa vada suspensia, nu impinge tabla sa ii vada rezistenta, nu se uita in manualul tehnic, cu toate ca o femeie intotdeauna citeste manualul tehnic sau instructiunile. Ea se urca in masina, mergi 200 de metri si spune: imi place sau… nu. Sunt expusa sau ma simt in siguranta.

Alfa Romeo 147 e un model consacrat. Nu cred ca pot sa aduc niste informatii extrem de noi sau care nu pot fi aflate din alte teste. Insa pot sa spun ce a exclamat Dana cand a urcat in masina: masina asta e diferita. Ce stabilitate are, pentru marimea ei!

Interesant este ca de aceasta data, parerile au coincis. Pentru marimea lui 147, pot sa spun cu mana pe inima: putine masini din clasa ei au asa o stabilitate si o suspensie. O suspensie moale, care pe unii i-ar deranja, mie mi-a produs nenumarate satisfactii. Un 147 in oras este divino-uman :). Motorul de 105 cai, suficient de puternic pentru ruperi de ritm, cu un sunet de te scoate din minti, nu face decat sa-ti accentueze sentimentul ca orice sofer ar trebui ca macar o data in viata sa conduca o Alfa.

Dana avea dreptate, e diferita. O Alfa Romeo nu o poti baga in cutie, in clase de marime sau de confort.

Interiorul e cat se poate de dragut si ergonomic. Toate simple, asezate la locul lor. Oriunde te uiti, de la volan la praguri sau presuri, vezi logo-ul Alfa Romeo, care iti aminteste ca nu esti in orice masina.

Kilometrajul are o altfel de gradatie, probabil obisnuita la modelele superioare cu herghelii de la 150 de cai in sus. Oricum, si modelul 147 m-a facut sa merg prin Bucuresti cu 100 la ora crezand ca am doar 50. Daca nu te uiti bine la cifre si esti obisnuit doar cu pozitia acului, s-ar putea sa ai probleme serioase.

Motorul pe benzina testat, un 1.6, suna mai frumos decat merge si merge mai bine decat media. Oricum, mie mi-a placut mai mult Fiat Grande Punto. Cei 15 cai in plus isi faceau cu varf si indesat meseria. Consumul maricel nu prea m-a convins, insa sunetul… mi-a ramas si acum in urechi.

Exterior sportiv, aerodinamic. Faruri suparate rau, forma mai mult decat frumoasa. Portbagaj suficient. Garda joasa, pericol mare pentru borduri. Sau invers.

Pozele spun mai multe.