Am zărit lumină pe pământ şi m-am născut şi eu, să văd ce mai faceţi.
Cand a aparut noua Lancia Delta, si mai ales cand am vazut imaginile pe internet, nu am putut sa ma abtin: italienii astia sunt nebuni! Designul, interiorul, puterea motorului, sunt de necrezut. Imaginati-va un motor de nici 2 litri, diesel, cu 190 cai. Imaginati-va 2 trape, piele intoarsa combinata cu piele normala, de o finete desavarsita, scaune confortabile, chiar si in spate, 6 viteze si, mai ales, priviri intoarse peste tot. Am facut o vizita noului mall, Afi Palace. In parcare Delta a fost o vedeta de necontestat. Nu, nu sunt adeptul laudaroseniei, insa Delta nu prea iti lasa loc de modestie.
Sa incepem insa cu inceputul. Cand am luat masina pentru test, era o vreme destul de frumoasa. La sfarsitul testului, vedeti filmuletul de mai jos. Am alergat direct de la birou la Autoitalia, urmand sa iau masina, sa fug acasa sa o iau pe Zara si sa mergem la serbarea ei de Craciun de la gradinita. Am sarit in Delta uitand ca am de-a face cu 190 de cai, nu cu 90, cat am eu la Focus. Bineinteles ca au urmat cateva smucituri serioase. Masina nu e deloc prietena oricui, daca nu esti un “initiat”, nu ai sanse sa faci o figura frumoasa din prima. Trebuie sa inveti acceleratia, sa-i ghicesti mofturile. Si, Doamne fereste, sa nu apesi brusc pe acceleratie.
Citeste tot articolul »
M-am apropiat de Avensis cu o curiozitate amestecata cu asteptari mari, poate prea mari. Modelul testat, un 1.8 pe benzina…
Atunci cand testez o masina, pe linga testul propriu zis cu care sunteti deja obisnuiti, in culise, mai exista un test de care nu am mai vorbit.
Sloganul Fiat 500: By the people for the people. Fiat 500 este o adevarata pagina de istorie.
Am testat si Kia Cee’d! Mai exact, Pro Cee’d, 3 doors, 1.6 DSL STYLE. Un diesel de 115 cai…
Se zice ca azi (duminica, 9 mai) este ziua tatalui. Asa ca, daca esti tata, la multi ani!
Dedicatie, filmuletul de mai jos.
Da-o-ncolo de treaba! Gandul.info si Demorgen.be. Las comentariile pe seama voastra.
I found myself looking into the mirrior
Knew I wasnt who I wanted to be
I was living like the way that I wanted
But my eyes reminded me I’m not free.
Beleived that I saw everything that I know
Says I got to go, tired of going solo
But I’m never gonna go there again.
Citeste tot articolul »
Intalnirea cu un Citroen este intotdeauna ceva aparte. Citroen intruchipeaza intr-un mod special spiritul francez: pasiunea pentru detalii a unor revolutionari romantici, grija cu care fiecare lucru este desavarsit doar in masura in care produce senzatii extreme. De aici si vesnica controversa. In timp ce unii se indragostesc si mor cu un singur cuvant pe buze, Citroen, altii nu vor sa auda de formele ciudate, designul din secolul viitor si tot ceea ce inseamna automobil transformat in arta.
Fiind o masina de familie, si cu ceva premii la activ “Best family car”, a fost o onoare pentru mine sa o testez, impreuna cu familia, pentru un site destinat in primul rand familiilor: acasa.ro.
Articolul il puteti citi aici:
Si acum partea interesanta. Cele mai haioase comentarii, pe marginea ciudateniilor de mai sus, vor fi rasplatite cu cate un DVD sau o carte. Acord 5 premii, total subiectiv, in functie de cat de mult ma faceti sa rad.
Pentru amatorii de senzational, de conspiratii si alte fenomene, incep pentru amuzamentul meu si al vostru, o serie de postari socant hazlii. Azi spre exemplu, va invit sa cautati pe Google “Answer to the Ultimate Question of Life, the Universe, and Everything”. Si veti primi muuuuulte raspunsuri. Mai precis, 42.
V-ati gandit cum ar fi sa primiti un cadou de la Bill Gates? Cu totii avem probleme si cand te gandesti la cel mai bogat (sau unul dintre) om din lume, imaginatia o ia razna.
Ei bine, in dimineata asta, visul mi s-a implinit. Microsoft imi multumeste ca le folosesc serviciile si imi fac un cadou. Il puteti vedea mai jos.
A lucrat 43 de ani intr-o fabrica de cherestea comunista, inclusiv sambata si duminica. A fost lacatus mecanic si lucra in schimburi, uneori de zi, alteori de noapte. Mama ma trimitea cateodata cu mancare, la pranz. Mergeam si il cautam in “basca”, un subsol gigantic, plin cu masinarii, motoare, curele imense, angrenaje incredibile. Peste tot miros de lemn proaspat taiat, de rumegus de brad. Il cautam printre masinarii si ne retrageam in “biroul” lui, o camera mica, cu un dulap de metal, vesnic inchis, si o masa de lemn. Peretii erau de beton. Oricat de cald era afara, in basca era racoare si bine, in afara de zgomotele motoarelor care nu incetau niciodata si care nu imi transmiteau mie nimic. Pentru mine erau toate la fel, pentru el, fiecare sunet conta. Orice zgomot strain monotoniei, era un semn pentru o curea uzata, pentru un surub slabit, pentru un rulment neuns. Ne asezam la masa si isi impartea mancarea cu mine, cu toate ca eu eram satul si el rupt de foame.
Acolo era timpul nostru, al intamplarilor relatate printre imbucaturile de paine cu ceva.
Am fost cel mai mic dintre cei 11 frati. Cand venea acasa de la fabrica, pe o sarma groasa, inpreunata la capete, erau strapunse cel putin 10 paini negre, rotunde. Aceasta e imaginea pe care nu o voi uita niciodata. Tata venind acasa cu paine. Uneori, ajungea acasa la pranz, dupa o noapte petrecuta in hala, reparand gatere. Cadea rupt de oboseala si dormea dus, cu toate urletele noastre, sariturile in pat sau jocurile fara sfarsit. Cand se trezea, incepea schimbul doi, munca pe linga casa.
Cand am plecat la scoala, la liceu, de la Suceava la Cluj, nu mi-a umplut capul cu morala. Nu mi-a spus ce sa nu fac, de ce sa ma feresc. M-a privit cu ochii lui blanzi si am inteles totul. Influenta celorlati, indemnurile “prietenilor”, luminile unui oras nebun, toate au palit in fata privirii lui. Si nu l-am dezamagit.
Inainte de ziua nuntii mele, a avut un accident. Se grabea sa termine “treburile”, pentru a veni la nunta si a lasa casa in buna stare. L-au gasit dupa 2 ore, in noiembrie, pe un ger teribil, intins pe ciment. Salvarea a venit dupa inca o ora. Nu era constient, dar subconstientul lui spunea rugaciuni. Cei din salvare credeau ca a innebunit si urlau la el sa taca. Dar s-a incapatanat sa continue sa se roage nu pentru el, ci pentru lume, pentru oameni. Dupa mai multe zile de coma, fracturi multiple si fara solutii omenesti, pina cand si medicii au spus ca sansele sunt doar Sus, a deschis ochii. In jurul lui era multa lume. Primele lui cuvinte au fost… o gluma. Din nou au crezut toti ca aiureaza. Dar el vorbea serios, facea glume pe bune.
Acesta e Mihai, tatal meu. Probabil nu e cu mult diferit de al tau, sau de mama ta, sau de un frate mai mare, un prieten model, o carte sau mai stiu eu ce. Pentru mine e un erou. A privit viata ca un joc, o gluma buna de pe urma careia merita sa razi gras.
Acum cateva zile, a aflat ca are metastaze osoase, in urma unui cancer descoperit de vreo 5 ani. Nu s-a jelit, nu s-a inchis intr-o camera sa-si verse amarul. In multimea de oameni de pe la usile spitalelor, cu capul in jos, cred ca e singurul care priveste drept, senin. Nu cu multe zile in urma, treziti de la 3 dimineata, sa prindem rand, eram primii la usa cabinetului. Si radeam bine, pina a iesit o asistenta si ne-a gonit. Dormea acolo.
Nu ma intrebati de unde isi trage bucuria. Stiu unele raspunsuri, dar unele, nu sunt valabile daca le primesti de-a gata. Trebuie sa lupti putin pentru ele, sa iti bati capul, sa citesti din momentele trecute. Insa pot sa va promit, ca in curand voi publica, scanate, cateva pagini dintr-o carte. E o carte scrisa de mana, de tatal tatalui meu. Probabil are cel putin 500 de pagini. Nu e un roman SF, nici jurnal intim. E o carte cu gandurile unui om numit Filip, dar care se semna Filip pacatosul.Printr-o anumita imprejurare, un businessman american, care conduce o companie de top din SUA, a ajuns in Sucevita, in casa tatalui meu si a zarit acea carte. I s-a tradus cate ceva din ea. Acel om, de vreo 2 metri inaltime, cand i se citeau acele cuvinte scrise de un om simplu, fara scoala, fara afaceri, fara cariera si care nu a vizitat altceva in afara tarii decat o inchisoare din Siberia, a plans mult, ca un copil. Si de atunci, in fiecare an vine sa-l vada pe tata, sa vorbeasca cu el si sa invete cate ceva din chestia asta complicata numita viata.
